Muzeul de ciocolată din Biarritz, Franța

O binemeritată recompensă s-a arătat la capătul drumului pe faleza din Biarritz, sus, de unde poți să cuprinzi cu privirea tot peisajul mirific. Să vezi întalnirea oceanului cu uscatul și să te delectezi cu o ciocolată caldă sau cu cea mai frumoasă prezentare a Muzeului de ciocolată. Ne-am gândit noi bine să-l lăsam la final!

Drumul până acolo ne-a fost presărat de clădiri spectaculoase, pictate, luminate frumos de soarele care apunea. O adevărată încântare pentru ochi.

DSC_6684

De parcă n-ar fi fost suficient încă de la început să vedem deosebita așezare a acestui muzeu și mai ales, entuziasmul nostru că ajungem acolo, am primit la intrare niște bănuți de ciocolată ca să ne îndulcească minutele pe care urma să le petrecem la ei.

Ca de obicei, noi ajungem pe ultima sută de metri la toate obiectivele pentru că ne place să ne bucurăm de peisaj și să pierdem timpul, să facem 1000 de poze pe drum și să ne minunăm de ce găsim pe traseu. Muzeul de ciocolată din Biarritz nu a fost excepție.

Am ajuns cu 30 de minute înainte de închidere și a fost cât pe ce să nu ne lase să intrăm. Am fost singuri și ne-am bucurat pe deplin de tot ce ne putea oferi muzeul, în liniște și cu ghidul care ne-a explicat totul pe îndelete. În general, vizita durează 45 de minute și este fără ghid. Noi am avut privilegiul de a beneficia de câteva informații prețioase de la însoțitorul nostru și-am terminat mult mai repede: mai exact 20 de minute pe ceas 🙂

Înainte să ne zgâim la toate uneltele și pozele din muzeu, a trebuit să urmărim un filmuleț de 14 minute despre boabele de cacao, cum a ajuns ciocolata pe teritoriul francez și alte amănunte, filmuleț pe care noi l-am scurtat fiind în întarziere 🙂 mai tare voiam să vedem sculpturile de ciocolată. Cireașa de pe tort a fost finalul turului când am primit câte un pahar de ciocolată caldă preparată cu ciocolată neagră pură 75% cacao de nu știu unde. Am savurat-o timp îndelungat, cât ne-am luat o sacoșă de bomboane, ciocolată din toate zonele lumii, cacao și cât am coborât vreo 300 de trepte până jos, la 3 metri de ocean, să ne plimbăm și să încheiem excelent seara.

Ne-am plimbat pe faleză până s-a înserat și am mâncat cea mai bună ciocolată. O experiență pe care sigur o vom repeta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *